duminică, 6 ianuarie 2008

Cum, unde şi cu cine, va începe împărăţia lui Dumnezeu?

Domnul nostru Iisus ne-a învăţat să ne rugăm: " Vie Împărăţia Ta, facă-se voia Ta, precum în cer aşa şi pe pământ". Majoritatea creştinilor cred că împărăţia este numai în cer. Dar aceste cuvinte ale rugăciunii spun că va veni un timp când voia Lui se va face şi pe pământ, aşa cum se face în cer.
Cum se va face voia Lui pe pământ dacă, aşa cum cred unii va veni "sfârşitul" lumii şi va distruge orice urmă de existenţă umană?
În Matei 24 Domnul Isus răspunde la întrebarea ucenicilor: " care va fi semnul venirii ( Parousei-prezenţei ) Tale şi al "sfârşitului veacului"?-versetul 3. Apoi în versetul 21 spune că:..."atunci va fi un necaz aşa de mare, cum n-a mai fost....şi nici nu va mai fi", dar că zilele acelea de necaz mare vor fi scurtate, tocmai pentru a nu fi nimicit tot ce este viu.
Dumnezeu (prin Cristos) va pune capăt necazului, spunând:..." opriţi-vă şi să ştiţi că eu ( Cristos) stăpânesc peste neamuri" (Ps. 46:10).
Comform profeţiei din Ieremia (30:7), timpul când Dumnezeu va spune :"opriţi-vă", va fi la finalul necazului. Ultima parte a necazului va fi în Israel.
Acest necaz a lui Israel este numit în acelaş verset:.."necazul lui Iacov", din care Israelul va fi salvat miraculos, fiindcă în situaţia lui extremă va cere ajutor divin (Zaharia 12:10).
În Ezekiel 38 atacatorii, sunt numiţi oastea lui Gog. Aceştia vor merge să atace Israelul cu gând ca să-l şteargă de pe harta lumii ca stat, (cest plan există deja). Dar ei îşi vor găsi sfârşitul în Israel, autodistrugându-se (Ezekiel 38:21).
Curând după vestea eliberării uimitoare a lui Israel de vrăşmaşi, va veni vestea învierii din morţi, a renumiţilor lor "părinţi", Avraam, Isac, Iacov şi toţi profeţii, apoi a acceptării generale a lui Cristos de către israeliţi, când îşi vor întoarce privirile spre Cel pe care L-au străpuns, cum zice profetul ( Zah. 12:10).
Aceşti "părinţi" vor fi făcuţi "domni în toată ţara" (Ps. 45:16).
Prin ei, Dumnezeu va încheea un nou legământ cu Israel ( Ieremia 31:31-34), care va marca începutul împărăţiei de o mie de ani (Apoc. 20:4,6).
Această Împărăţie ( "toiag de fier"--domnie a dreptăţii absolute Ps.2:9) se va extinde din Israel peste tot Pământul, potrivit făgăduinţei iniţiale făcută de Dumnezeu lui Avraam şi întărită apoi faţă de Isac şi Iacov:..."Toate familiile pământului vor fi binecuvântate în tine şi sămânţa ta..."--Geneza 28:14.
În legătură cu cele prezentate aici, vă oferim (acum gratuit!) cartea BATĂLIA ARMAGHEDONULUI.
Un capitol din această carte, analizează marea profeţie a Domnului nostru Isus Cristos, din Matei 24.
Scrieţi la: Studenţii bibliei op 12 CP 849, Cluj-Napoca 400860

Un comentariu:

Anonim spunea...

Hello. This post is likeable, and your blog is very interesting, congratulations :-). I will add in my blogroll =). If possible gives a last there on my site, it is about the CresceNet, I hope you enjoy. The address is http://www.provedorcrescenet.com . A hug.