vineri, 4 ianuarie 2008

Ierusalimul," un potir de ameţire şi o piatră grea"

Iată voi preface Ierusalimul într-un potir de ameţire pentru toate popoarele din jur...şi o piatră grea pentru toate popoarele. Toţi cei ce o vor ridica vor fi răniţi..-Zaharia 12:2,3
Declaraţiile unor conducători ai statelor islamice în dorinţa de a vedea Israelul şters de pe harta lumii, gândim că au legătură cu statutul Ierusalimului. Biblia însă este plină de mărturii, că Dumnezeu pe evrei "îi va aduce înapoi","şi îi va planta în ţara lor şi nu vor mai fi smulşi" (Amos 9:14,15) şi Israelul va fi pentru totdeauna locuit şi Ierusalimul din generaţie în generaţie" (Ioel3:20).
Ierusalimul a fost şi va fi capitala Israelului. Dacă Isaraelul ar fi şters de pe harta lumii, ar însemna că toate aceste mărturii biblice, nu s-ar împlini şi că Biblia nu are valoare. Această dorinţă de a avea Ierusalimul în posesie, sigur este un potir de ameţire, care-i va face pe unii să aibă pretenţii, fără suport istoric şi biblic. Ierusalimul este şi o piatră grea care-i va răni pe cei ce o vor ridica, adică cei care se vor împovăra cu decizii nedrepte, în defavoarea Israelului şi într-un fel sau altul vor avea de suferit. Pe de altă parte există făgăduinţa că cei care vor sprijini lucrarea lui Dumnezeu în legătură cu Israelul, vor fi binecuvântaţi--(vezi Geneza 12:2,3 ; Numeri 24:8,9), adică Dumnezeu apreciază pe acei conducători de state care au luat şi care iau poziţie împotriva declaraţiilor de ură şi distrugere a statului Israel.
Domnul nostru Isus a spus:"...Ierusalimul va fi călcat în picioare de neamuri, până se vor împlini timpurile neamurilor" (Luca 21:24). Profeţia Domnului nostru s-a împlinit, căci Ierusalimul nu mai este călcat în picioare de neamuri, mai mult există promisiunea că: " Ierusalimul se va numi scaunul de domnie al DOMNULUI; toate popoarele se vor strânge la Ierusalim pentru numele DOMNULUI, şi nu vor mai urma înclinarea încăpăţânată, a inimii lor rele"(Ieremia 3:17). Aceasta se va împlini în timpul domniei mesianice, când Satan va fi legat pentru o mie de ani, ca să nu mai înşele neamurile--Apocalipsa 20:2-3
Despre Israel profetul Isaia spune: "In ziua aceea Israel va fi al treilea, cu Egiptul şi cu Asiria (Siria,Irak şi Iran), o binecuvântare în mijlocul pământului. Căci DOMNUL oştirilor, îi va binecuvânta zicând: "Binecuvântat să fie Egiptul poporul Meu, şi Asiria lucrarea mâinilor Mele şi Israel moştenirea Mea!"--Isaia 19:24-25. Din această profeţie înţelegem că Israel va fi binecuvântat, la fel şi celelalte popoare.
Apoi, Domnul nostru vorbind despre Israel le-a spus ucenicilor: "Vedeţi smochinul şi toţi copacii. Când înfrunzesc voi singuri cunoaşteţi văzându-i că de acum vara este aproape. Tot aşa când veţi vedea întâmplându-se aceste lucruri să ştiţi că împărăţia lui Dumnezeu este aproape" (Luca 21:29-30).
Ştim că în Biblie smochinul reprezintă pe Israel, din descrierea pe care o face profetul Ieremia în profeţia sa, capitolul 24. Infiinţarea statului modern Israel este un semn că împărăţia este chiar foarte aproape.
Mai multe despre Israel şi profeţiile care vorbesc despre viitorul lui, în broşura "Procesul de pace israeliano-arab, şi profeţia biblică", pe care v-o oferim GRATUIT. Scrieţi la adresa: Studenţii Bibliei, CP 849-OP12---400860 Cluj Napoca.

3 comentarii:

ioan spunea...

Textele si articolele sint minunate.Le-am recomandat si altora.Domnul sa fie cu tine.

chirila spunea...

Da este adevarat ce spune-ti conform bibliei.Am dori sa comunicam despre Tabernacol.Sfinte salutari de la Arad.Asteptam.

pop_i_daniela@yahoo.com spunea...

Da fara nici un dubiu,totul sa implinit,si nimeni nu poate contesta aceasta,si cu totii cei care stim ca va urma o viata cu posibilitatea trairii vesnice ,asteptam cu drag aceste vremuri,sa se termine cu suferinta si alergarea catre lucruri trecatoare,si in incheiere la ce folos o viata bine traita fie ea cat de lunga ,daca murim si ni se uita trecerea pe acest pamant,dar speranta vie ne ridica si ne da putere de a trai viata de azi cu toate piedicile puse