Peregrinajul poporului evreu spre Canaan ţara promisiunii este o lecţie pentru creştinii care calătoresc spre canaanul ceresc. Incercarile lor prin pustiul Sinai se aseamana cu încercarile prin care trec creştinii in aceasta viaţa calătorind spre ţara promisiunilor lui Dumnezeu.
In lectia noastra ne vom ocupa de partea din urmă calatoriei evreilor la sfarsitul celor 40 de ani de pribegie.
Trecerea Iordanului sub comanda lui Iosua, cucerirea puternicei cetăţi a Ierihonului şi ce reprezintă toate aceste intamplări pentru creştinul care studiază cuvântul lui Dumnezeu.
De asemenea vom examina şi compara lucrarea lui Iosua cu aceea a lui Isus la a doua prezenţă, intrarea in imparatia lui Dumnezeu, trecerea Iordanului mortii şi cucerirea de către Isus si preoţii Săi a puternicei cetăţi a Babilonului mistic.
De asemenea vom face o comparaţie între cartea lui Iosua, cap. 6 unde Iosua cucereşte Ierihonul şi cartea Apocalipsei cap. 11 – de la versetul 15-18 – unde Isus ca Împarat al lui Iehova cucereşte lumea. Lupta dusă de unul şi de celălalt, precum şi terenul unde au loc amândouă luptele, aceea a generalului Iosua şi aceea a marelui general al lui Iehova, Isus.
Dar sa ne întoarcem în trecut şi să fim cu gândul la acele evenimente care au precedat trecerea Iordanului.
Suntem în cartea lui Iosua, cap. 3, unde Iosua încurajat de vestea adusa de cei doi cercetaşi, care au fost ascunşi de Rahav se pregatesşe să treacă Iordanul.
El dă ordin ca preoţii cu chivotul să treacă primii Iordanul, iar după aceea poporul; între preoţii cu chivotul şi restul poporului trebuia păstrată o distanţă de aproape 2000 de coţi.
Ni se spune că era vremea secerişului şi că Iordanul de obicei, în acel sezon trecea peste cota de inundatie, adică ieşea din matcă şi se revărsa peste maluri.
La intrarea preoţilor cu picioarele în apa Iordanului, aceasta a secat în acel loc pe unde trebuia ei să treacă.
Trecerea Iordanului de către Iosua şi preoţi, înseamnă triumful asupra morţii a lui Isus, a preoţilor lui Isus (a Bisericii) şi în sfârşit după aproape 2000 de coţii şi a restului omenirii.
Noi avem o cantare care spune: “O, când vom trece odată peste Iordanul morţii, Sus la ţărmuri în Canaan nădejdea ni s-a -mplini.”
Lada legamântului (chivotul) reprezintă aranjamentul sau mai bine zis agentul lui Dumnezeu pentru binecuvântarea omenirii. Chivotul, deci, reprezintă pe Hristos si Biserica sa. Marele preot Isus a trecut Iordanul acum aproape 2000 de "coţi", a trecut prin moarte acum aproape 2000 de ani. Încă nu s-au implinit 2000 de ani de la moartea lui Isus. În ladă, în chivot erau trei obiecte:- toiagul inflorit, blidul cu mana ascunsă şi tablele legii. Biserica poartă în vasele lor de lut, în corpurile lor, credinţa reprezentată prin toiag, speranţa nemuririi reprezentată prin blidul cu mană şi iubirea reprezentată prin tablele legii. Biserica înaintează printr-un altfel de pustiu, (cel al societăţii omeneşti care nu cunoaşte pe Dumnezeul adevărat) spre ţinta ei finală care este starea templului, templu la care unii au ajuns iar unii sunt încă în călătorie.
Chivotul lui Israel a fost pus de Solomon în templu şi în acea ladă nu se mai afla decât tablele legii. Toiagul şi mana au dispărut în chip misterios.
Eu nu cred ca au fost furate, ci cred că au dispărut prin grija lui Dumnezeu pe principiul enunţat de Pavel apostolul, care spune despre epopeea evreilor că: ..." şi aceste lucruri li s-au întâmplat ca exemple pentru noi..." (1Cor.10:6). Ca să ne ilustreze nouă şi mai clar, ceea ce tot Pavel a spus: acum rămân aceste trei: credinţa, speranţa şi dragostea, dar cea mai mare este dragostea. Dragostea sau Iubirea este împlinirea legii. Iubirea este reprezentată prin tablele legii (1 Cor. 13:13)--Romani 13:10.
În pilda din Matei 13:33 despre aluatul pus de o femeie în trei măsuri de faină fr. Russell spune in comentarii biblice, pag. 85: cum că Domnul profeţea decăderea creştinătaţii (Izabela Ap. 2:20) care a devenit sistemul papal. Acest sistem a stricat cu aluatul invaţăturilor false cele trei principii ale adevarului evanghelic: credinţa, speranţa şi dragostea şi n-a lasat nici o particica necontaminată.
Credinţa a fost denaturată ; speranţa a fost schimbată într-o alta speranţă; şi spiritul Domnului, iubirea a fost pervertită într-o iubire egoistă a crezurilor şi a instituţiilor umane.
Trecerea Iordanului de catre Iosua care inseamna „Mantuitor” mai reprezinta si începutul domniei lui Isus care de asemenea înseamna „aducator de mantuire, salvator, mantuirea lui Iehova. Deci, trecerea lui Iosua peste Iordan, intrarea in ţara promisiunii şi cucerirea Ierihonului de către Iosua pare să ilustreze că la începutul domniei lui Isus, Babilonul cel mare va cădea, dar nu prin putere omenească la fel ca zidurile Ierihonului.
Pare ciudat ca ţara promisa evreilor în care curgea lapte şi miere, Iosua nu o găseşte sa-i primeasca cu braţele deschise, ci inospitalieră, ocupată de şapte împaraţi (Fapte 13:18:19)
Ierihonul ca şi Babilonul mistic de astăzi (cel din cartea Apocalipsa) era o cetate puternic fortificată.
In lectia noastra ne vom ocupa de partea din urmă calatoriei evreilor la sfarsitul celor 40 de ani de pribegie.
Trecerea Iordanului sub comanda lui Iosua, cucerirea puternicei cetăţi a Ierihonului şi ce reprezintă toate aceste intamplări pentru creştinul care studiază cuvântul lui Dumnezeu.
De asemenea vom examina şi compara lucrarea lui Iosua cu aceea a lui Isus la a doua prezenţă, intrarea in imparatia lui Dumnezeu, trecerea Iordanului mortii şi cucerirea de către Isus si preoţii Săi a puternicei cetăţi a Babilonului mistic.
De asemenea vom face o comparaţie între cartea lui Iosua, cap. 6 unde Iosua cucereşte Ierihonul şi cartea Apocalipsei cap. 11 – de la versetul 15-18 – unde Isus ca Împarat al lui Iehova cucereşte lumea. Lupta dusă de unul şi de celălalt, precum şi terenul unde au loc amândouă luptele, aceea a generalului Iosua şi aceea a marelui general al lui Iehova, Isus.
Dar sa ne întoarcem în trecut şi să fim cu gândul la acele evenimente care au precedat trecerea Iordanului.
Suntem în cartea lui Iosua, cap. 3, unde Iosua încurajat de vestea adusa de cei doi cercetaşi, care au fost ascunşi de Rahav se pregatesşe să treacă Iordanul.
El dă ordin ca preoţii cu chivotul să treacă primii Iordanul, iar după aceea poporul; între preoţii cu chivotul şi restul poporului trebuia păstrată o distanţă de aproape 2000 de coţi.
Ni se spune că era vremea secerişului şi că Iordanul de obicei, în acel sezon trecea peste cota de inundatie, adică ieşea din matcă şi se revărsa peste maluri.
La intrarea preoţilor cu picioarele în apa Iordanului, aceasta a secat în acel loc pe unde trebuia ei să treacă.
Trecerea Iordanului de către Iosua şi preoţi, înseamnă triumful asupra morţii a lui Isus, a preoţilor lui Isus (a Bisericii) şi în sfârşit după aproape 2000 de coţii şi a restului omenirii.
Noi avem o cantare care spune: “O, când vom trece odată peste Iordanul morţii, Sus la ţărmuri în Canaan nădejdea ni s-a -mplini.”
Lada legamântului (chivotul) reprezintă aranjamentul sau mai bine zis agentul lui Dumnezeu pentru binecuvântarea omenirii. Chivotul, deci, reprezintă pe Hristos si Biserica sa. Marele preot Isus a trecut Iordanul acum aproape 2000 de "coţi", a trecut prin moarte acum aproape 2000 de ani. Încă nu s-au implinit 2000 de ani de la moartea lui Isus. În ladă, în chivot erau trei obiecte:- toiagul inflorit, blidul cu mana ascunsă şi tablele legii. Biserica poartă în vasele lor de lut, în corpurile lor, credinţa reprezentată prin toiag, speranţa nemuririi reprezentată prin blidul cu mană şi iubirea reprezentată prin tablele legii. Biserica înaintează printr-un altfel de pustiu, (cel al societăţii omeneşti care nu cunoaşte pe Dumnezeul adevărat) spre ţinta ei finală care este starea templului, templu la care unii au ajuns iar unii sunt încă în călătorie.
Chivotul lui Israel a fost pus de Solomon în templu şi în acea ladă nu se mai afla decât tablele legii. Toiagul şi mana au dispărut în chip misterios.
Eu nu cred ca au fost furate, ci cred că au dispărut prin grija lui Dumnezeu pe principiul enunţat de Pavel apostolul, care spune despre epopeea evreilor că: ..." şi aceste lucruri li s-au întâmplat ca exemple pentru noi..." (1Cor.10:6). Ca să ne ilustreze nouă şi mai clar, ceea ce tot Pavel a spus: acum rămân aceste trei: credinţa, speranţa şi dragostea, dar cea mai mare este dragostea. Dragostea sau Iubirea este împlinirea legii. Iubirea este reprezentată prin tablele legii (1 Cor. 13:13)--Romani 13:10.
În pilda din Matei 13:33 despre aluatul pus de o femeie în trei măsuri de faină fr. Russell spune in comentarii biblice, pag. 85: cum că Domnul profeţea decăderea creştinătaţii (Izabela Ap. 2:20) care a devenit sistemul papal. Acest sistem a stricat cu aluatul invaţăturilor false cele trei principii ale adevarului evanghelic: credinţa, speranţa şi dragostea şi n-a lasat nici o particica necontaminată.
Credinţa a fost denaturată ; speranţa a fost schimbată într-o alta speranţă; şi spiritul Domnului, iubirea a fost pervertită într-o iubire egoistă a crezurilor şi a instituţiilor umane.
Trecerea Iordanului de catre Iosua care inseamna „Mantuitor” mai reprezinta si începutul domniei lui Isus care de asemenea înseamna „aducator de mantuire, salvator, mantuirea lui Iehova. Deci, trecerea lui Iosua peste Iordan, intrarea in ţara promisiunii şi cucerirea Ierihonului de către Iosua pare să ilustreze că la începutul domniei lui Isus, Babilonul cel mare va cădea, dar nu prin putere omenească la fel ca zidurile Ierihonului.
Pare ciudat ca ţara promisa evreilor în care curgea lapte şi miere, Iosua nu o găseşte sa-i primeasca cu braţele deschise, ci inospitalieră, ocupată de şapte împaraţi (Fapte 13:18:19)
Ierihonul ca şi Babilonul mistic de astăzi (cel din cartea Apocalipsa) era o cetate puternic fortificată.
De ce n-a gasit Iosua ţara liberă să se aseze în ea şi să se odihnească nu să lupte pentru a o cuceri? Tocmai pentru aceea ca să ne ilustreze , căci la fel se întamplă şi acum când Domnul îşi ia în stăpânire Domeniul peste care trebuie sa domnească. El a intrat în Canaan, a început să domnească, dar acest Canaan este şi el ocupat de cele şapte timpuri ale neamurilor (vezi Luca 21:24)care au expirat in 1914. Şi Domnul Isus are de luptat cu şapte împaraţi „cinci au cazut, unul este, celălalt n-a venit încă şi cand va veni el va rămânea puţină vreme. Aceştia se vor război cu mielul, dar mielul îi va birui. (Apoc 17:10,14)
In 1914 mandatul de domnie sau mai bine zis contractul de inchiriere (arenda) a celor patru imperii din Daniel cap. 2 expira şi ca să zicem aşa chiriaşul (Domnia neamurilor) trebuia sa parasească locuinţa şi fiindcă nu vrea sa o părasească este dat in judecată şi executorul judecatoresc îl evacuează silit.
Ps. 2 îi avertizează pe aceşti chiriaşi zicând: „Acum dar împaraţi purtaţi-vă cu înţelepciune, luaţi învaţătură judecatorii pământului (creştin) Slujiţi Domnului cu frică şi bucuraţi-vă tremurând.
Daţi cinste fiului ca să nu se mânie şi să nu pieriţi pe calea voastră, căci mânia lui este gata sa se aprindă. (Vers. 10:12)
La fel cum zidurile Ierihonului care au căzut la sunetul trâmbiţelor şi strigatele poporului a şaptea-a zi, tot aşa în sunetul trambiţei a şaptea, care este şi trambiţa jubiliară. Imparaţiile acestea încep să cadă.
Ierihonul a fost înconjurat în 7 zile, în care, s-a sunat din trambiţe de către preoţi, tot aşa preoţimea regală a sunat din trâmbiţa adevarului, înconjurând Babilonul mistic, dar el n-a căzut in cele şase perioade ale bisericii evanghelice, începând cu perioada Efes, ci în a 7-a perioadă care este perioada Laodiceea totodată şi a 7-a mie de ani de la creearea omului, este perioada ultima, este mileniul al şaptelea.
Ierihonul a cazut numai după ce a fost înconjurat de 7 ori în ziua a 7-a ceea ce înseamna complet si nu numai la sunetul trambiţei, ci mai ales la strigătul poporului, care mergea în urma preoţilor. Babilonul, va cădea la strigătul de dreptate a milioanelor de oameni deposedaţi de drepturi ale acestor guverne despotice ale Babilonului.
Iată ce zice cartea Apocalipsei: „Ingerul al 7-lea a sunat din trambiţa şi în cer s-au auzit glasuri puternice care ziceau „Împaraţia lumii a trecut în mâna Domnului nostru si a Hristosului Său şi el va împărăţi, în vecii vecilor. Îţi mulţumim Doamne Dumnezeule Atotputernic care eşti şi care erai şi care vii, că ai pus mâna pe puterea Ta cea mare şi ai început să impăraţeşti".
Versetul urmator arată că, Domnia neamurilor, (Impăraţiile creştine ieşite din cele zece coarne ale fiarei a patra - Daniel 7:19-27-imperiul Roman) nici nu vor vrea să audă că Hristos este prezent şi că el are drept din 1914 să domnească. Iată ce fac aceşti împaraţi la auzul veştii că a sosit împaraţia de drept, a intrat marele Iosua în Canaan; citam mai departe: „neamurile se mâniaseră, (prin declansarea celui mai ucigător razboi de până atunci, primul razboi mondial) dar a venit mania Ta, (care s-a materializat prin abolirea domniei imperiale asupra planetei, si care va duce până la urma la rasturnarea completă a actualului sistem de valori şi înlocuirea lui cu un altul) a venit vremea sa judeci pe cei morţi, să răsplăteşti pe robii Tăi prooroci, pe sfinti şi pe cei care se tem de numele Tau, mici şi mari şi să prăpădeşti pe cei care prăpădesc pământul. (Ap. 11:15-18)
Cu o traistă în spate şi un toiag în mână
Eu ma grabesc la drum printr-o ţară straină
Calea poate sa fie aspră, însă nu poate fi lungă tare,
Dar eu mi-o netezesc cu nadejde şi mi-o înveselesc cu cântare
La ţintă mă duce.
In 1914 mandatul de domnie sau mai bine zis contractul de inchiriere (arenda) a celor patru imperii din Daniel cap. 2 expira şi ca să zicem aşa chiriaşul (Domnia neamurilor) trebuia sa parasească locuinţa şi fiindcă nu vrea sa o părasească este dat in judecată şi executorul judecatoresc îl evacuează silit.
Ps. 2 îi avertizează pe aceşti chiriaşi zicând: „Acum dar împaraţi purtaţi-vă cu înţelepciune, luaţi învaţătură judecatorii pământului (creştin) Slujiţi Domnului cu frică şi bucuraţi-vă tremurând.
Daţi cinste fiului ca să nu se mânie şi să nu pieriţi pe calea voastră, căci mânia lui este gata sa se aprindă. (Vers. 10:12)
La fel cum zidurile Ierihonului care au căzut la sunetul trâmbiţelor şi strigatele poporului a şaptea-a zi, tot aşa în sunetul trambiţei a şaptea, care este şi trambiţa jubiliară. Imparaţiile acestea încep să cadă.
Ierihonul a fost înconjurat în 7 zile, în care, s-a sunat din trambiţe de către preoţi, tot aşa preoţimea regală a sunat din trâmbiţa adevarului, înconjurând Babilonul mistic, dar el n-a căzut in cele şase perioade ale bisericii evanghelice, începând cu perioada Efes, ci în a 7-a perioadă care este perioada Laodiceea totodată şi a 7-a mie de ani de la creearea omului, este perioada ultima, este mileniul al şaptelea.
Ierihonul a cazut numai după ce a fost înconjurat de 7 ori în ziua a 7-a ceea ce înseamna complet si nu numai la sunetul trambiţei, ci mai ales la strigătul poporului, care mergea în urma preoţilor. Babilonul, va cădea la strigătul de dreptate a milioanelor de oameni deposedaţi de drepturi ale acestor guverne despotice ale Babilonului.
Iată ce zice cartea Apocalipsei: „Ingerul al 7-lea a sunat din trambiţa şi în cer s-au auzit glasuri puternice care ziceau „Împaraţia lumii a trecut în mâna Domnului nostru si a Hristosului Său şi el va împărăţi, în vecii vecilor. Îţi mulţumim Doamne Dumnezeule Atotputernic care eşti şi care erai şi care vii, că ai pus mâna pe puterea Ta cea mare şi ai început să impăraţeşti".
Versetul urmator arată că, Domnia neamurilor, (Impăraţiile creştine ieşite din cele zece coarne ale fiarei a patra - Daniel 7:19-27-imperiul Roman) nici nu vor vrea să audă că Hristos este prezent şi că el are drept din 1914 să domnească. Iată ce fac aceşti împaraţi la auzul veştii că a sosit împaraţia de drept, a intrat marele Iosua în Canaan; citam mai departe: „neamurile se mâniaseră, (prin declansarea celui mai ucigător razboi de până atunci, primul razboi mondial) dar a venit mania Ta, (care s-a materializat prin abolirea domniei imperiale asupra planetei, si care va duce până la urma la rasturnarea completă a actualului sistem de valori şi înlocuirea lui cu un altul) a venit vremea sa judeci pe cei morţi, să răsplăteşti pe robii Tăi prooroci, pe sfinti şi pe cei care se tem de numele Tau, mici şi mari şi să prăpădeşti pe cei care prăpădesc pământul. (Ap. 11:15-18)
Cu o traistă în spate şi un toiag în mână
Eu ma grabesc la drum printr-o ţară straină
Calea poate sa fie aspră, însă nu poate fi lungă tare,
Dar eu mi-o netezesc cu nadejde şi mi-o înveselesc cu cântare
La ţintă mă duce.
